…un mic print care traia pe o planeta putin mai mare decat el

In fiecare zi, un artist complex is cerceteaza limitele. Isi deschide aripile. Isi inchipuie neinchipuitul. Iti concretizeaza schitele unui nou personaj, unuor stari cu totul noi, cu totul neexploatate.

Azi… sunt Micul Print.

N-o sa fiu Mica Printesa, pentru ca ar trebui sa port, conform societatii, doar roz si ar trebui sa ma joc doar jocuri feminine cu papusi si carucioare. O sa fiu Print pentru ca in fiecare femeie din ziua de azi exista o parte masculina poetica, noua, neexploatata. O parte care ii metamorfozeaza puterile, si ii descopera resursele. Vreau si inocenta lui nepretuita, deci sunt Mic. O latura plapanda si nerecunoscuta in fata lumii a barbatilor – copilul, vesnic curios si plin de lumina. Macar o zi in viata ar trebui sa fim cu totii un mic print… Iata deci, monologul lui. Sau poate, macar azi, al meu.

Adevarul e ca oamenii mari nu pricep nimic, niciodata. Au o gandire scunda si indesata, parca au uitat despre tot ce au descoperit vreodata. Se limiteaza la prapastioasele lor situatii cu carlig si fara de temei si degeaba incerci sa le explici complexitatea situatiilor. Spre exemplu a desenului meu cu sarpele Boa care inghite un elefant. Pe bune, nu s-au gandit niciodata la chestia asta cum arata in viata reala? Ei vad doar palarii, haine, si treburi care se strica, n-au sens si nici nu ii ajuta cu nimic in nici un fel decat ca sa mai treaca o secunda din viata fara semnificatie. Cu cat mai efemer, cu atat mai atractiv… Nu au timp de privit stelele (mie-mi plac grozav stelele) de mirosit florile unui camp cand trec cu viteze mai in masini frumoase, pe langa el (eu n-am masina, dar m-as opri la toate florile care-mi plac) Nu mai se gandesc ca o cutie poate contine orice vrei tu sa contina. Nu trec barierele. Nu ingera subintelesurile. Am obosit cu oamenii mari… Si totusi,as vrea sa ii inteleg. As vrea sa ma pot descurca in lumea lor stanjenitor de neoriginala, ca sa nu fie o bataie de cap pentru mine chiar de fiecare data. As vrea… sa ii cunosc… si sa ii ajut… Si poate, doar poate, voi reusi intr-un fel sa ii scot din taifunul asta inexpresiv si fara creativitate in care traiesc caci, cu siguranta, sunt teribil de tristi. Sunt tristi pentru ca nu fac aproape nimic din ceea ce le place…

Spre exemplu, sa vorbim despre cartile pe care ei le citesc. Toate-s foarte educative, n-am ce zice. Dezvoltare personala, cum sa-ti gasesti chakra nu-stiu-care, cum sa mananci sanantos, si apoi romane politiste si de dragoste siropoasa. Toate, dar absolut toate sunt numai ca sa fii in trend cu vremurile; tragand linie, te invata sa fii in rand cu lumea, sa gandesti ca toti ceilalti din vremurile tale, si atat. Va spun eu ce sa cititi, POVESTI! Basmele copilariei sunt cele mai frumoase lectii de puritate si de limpezire de ganduri. V-a venit in minte vreodata sa reluati povestile care va placeau cand erati mici? O sa ma intrebati – de ce sa stai sa citesti ceva pueril ce era captivant doar inainte sa invat la scoala, si sa pricep ce-i cu viata reala? Uite de ce: pentru ca aveti nevoie sa va reamintiti! Sa va reamintiti ce va placea candva, ce v-a motivat, ce s-a intrupat in structura voastra, caramizile voastre in timp ce va construiati, bucati din voi…despre care ati uitat…

Pe de alta parte, va mai aduceti aminte de Ingeri? Acele fapturi despre care mai auziti doar duminica in Biserici, in aceleasi si aceleasi povesti scurte care spun prea putine? Ingerii sunt grozavi. Fac treburi fabuloase si exista si azi, printre noi, sunt vii, sunt prezenti! V-ar placea sa cititi despre zane si despre ingeri, va spun sigur. V-ar mai deschide putin usile alea incuiate la care tineti atat de mult.

Si stiti ce altceva v-ar face bine? Sa plecati din casa, lasand totul putin in urma, ca sa plecati in expeditii, in plimbari, in lucruri care nu implica nimic decat sufletul si Mama Pamant. V-ar prinde bine si v-ar placea tare mult sa respirati un pic in afara voastra, asta spun. In afara a tot ceea ce deja stiti si vreti. O lume noua in fiecare zi, in functie de cat de mult ii permiteti sa existe. Stiti ce spun?

Pana atunci, va pupa Micul Print pe crestetul Imaginatiei, caci am mari sperante de la voi.

Cat despre mine… nu-i prea mult de spus…

„A fost odată un mic prinţ, care trăia pe o planetă doar cu puţin mai
mare decât el şi care simţea nevoia unui prieten…

N.B. Acest articol a fost scris pentru competitia Superb Blog 2017

 

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *