Obișnuința este a două noastră natură. Și prima? Schimbarea. Fie că vrem sau nu să recunoaștem, să ne-o asumăm, sau să o spunem cu voce tare, schimbarea e constanța. Cum facem față ei, ține de noi.Schimbarea e înfricoșătoare, uneori. Și dacă vrei să schimbi un subprogram, bine înrădăcinat, folosit ani de zile, poate toți anii din urmă ta, trebuie să schimbi tot softul. Reset. Reinstall. Și de cele mai multe ori nu avem un hard extern unde să salvăm documentele care încă ne mai trebuie. Totul e atât de virusat încât trebuie să pierzi mai mult decât ești pregătit să pierzi că să poată funcționa lucrurile bine din nou. Să poți trăi firesc. Nici măcar nu e vorba de lucruri extra, ci doar de un reset la noua ta viață. La care oricum ai ajuns cu greu, prin mii de alte schimbări, resoftari și luări de la zero. Una în alta, una cu alta, una prin alta. E o curățenie care doare, taie în carne vie, și durează. Dar merită. Altfel, am trăi viață altcuiva, și nu a noastră. A unei persoane care am fost și cu care nu mai avem nici o legătură de mai mult timp decât ne dăm seama…

Am crezut inițial că pot schimba doar unele lucruri. Că o să o fac pe sărite, că o să vindec ce e bolnav. Dar nu e așa. Se duce totul la linia de start, după ce a murit înainte fără să te anunțe că nu va mai fi acolo. Vrem „de la zero”, dar când suntem la „zero”, cum facem față? Sunt zile în care nu facem. Dar de aceea există mereu un mâine. Sau nu? Mâine de fapt nu există? Oamenii se autoeducă, crezând orbește în a două șansă.Și de multe ori amână totul în virtutea acestei portițe. Nu mai trăiesc.Și atunci, cum se împacă „de la zero” cu „acum”? E o disconcordanță în capul meu. Mai bine nu mi l-aș mai folosi. Oare ce ar face dragostea acum?

Atunci când am decis că Schimbăm totul, pentru un altfel de viitor, am restructurat întreaga viață în doi. Oraș nou, casă nouă, viață nouă – în pântec. Ne-am botezat unul pe altul întru lumină, ca să avem putere să ne ținem mâinile strâns, indiferent ce provocări vor veni pe drum. Casa cea nouă este întru totul ceea ce am devenit în ultimii ani amândoi. Nu e nici ca tine, nici ca mine, ci ca Noi. Un Împreună sacru ce a format altfel de preferințe, altfel de armonii. Un cântec aparte ce a fost posibil doar pentru că ne-am luptat împreună pentru același Fir Roșu al Vieții.

  • Parchetul pe care pășim – am vrut să fie aproape neregulat, plin de noduri. Așa s-a simțit și drumul Dragostei, atât de înnobilat de luptele interioare pe care le-a scos afară din neant.
  • Pereții i-am vrut albi, dar cu lemn neșlefuit pe ei – un memento subtil despre dragostea noastră pentru imperfecțiuni, pentru greșeli asumate, pentru Iartă-mă spus la timp.
  • Masa din living am visat-o disonantă, inegală, ilogică – poate pentru că am vrut mereu să nu limiteze modul în care ne adunăm în jurul ei, ci faptul că o facem, indiferent de circumstanțe.
  • Scaunele din bucărărie nu seamănă între ele – orice scaun inspirațional ne-a atras ca un magnet. Personalizat, personalizabil… fiecare cu modul lui de a face alegerile, în funcție de cum i se așează mai bine gândurile la masă. Pentru a le hrăni corespunzător pe toate. Am găsit pe Somproduct.ro niște modele de scaune atât de artistice, încât le-am pus pe listă pentru Schimbarea următoare.

Cumva, Primăvara ne-a inspirat. Am alternat atât de mult rezonanțele naturii cu interioarele noii case, încât am construit-o parcă de la zero din rădăcinile a tot ceea ce am fost, din care au crescut crengile pe care ne susținem acum visele. Casa noastră ne citește în totalitate firea și are mai multe subtilități decât ar putea înțelege oricine vine în vizită. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cu ce misiuni, haruri și preferințe va veni pe lume și fiica noastră, acel ceva ce reprezintă atât de mult Noul, în legământ cu tot ceea ce este Vechi și atemporal.

Articol redactat pentru Competiția Spring Super Blog 2019

Share: