Prea

Urlu prea des, ma cutremur prea descumpanit, ma machiez prea mult si-mi las emotiile afara la prea multe persoane care nu stiu cum sa le inteleaga. Prea vulnerabila, prea impulsiva, prea gata intotdeauna, prea iau totul personal. Cant prea putin, dorm prea putin, mananc prea dulce si prea des. Astept prea mult, visez prea inecacios, calatoresc prea des in alte universuri si prea putin raman ancorata in asta. Mi-e greata prea des fata de cat mi-e armonios, plang prea usor, ma las atinsa de orice prea dramatic.

Si totusi, toate astea nu prea…conteaza.

Pentru ca atata timp cat urlu, scot afara toate cenusile ramase in urma de mii de vieti. Le simt. Vietile. Sunt inca aici pe umerii mei; miroase a anticariat pe gatul meu si nu-mi mai place.
Pentru ca atata timp cat ma machiez, adun din mine toate constantele si le pun impreuna, ca sa dea armonie. Sa iasa pe plus.
Pentru ca atata timp cat las emotiile afara la multe persoane, devin mai constienta de ele.
Pentru ca daca sunt „prea vulnerabila”,atunci „prea impulsiva” devine ceva eliberator.
Pentru ca daca sunt prea gata intotdeauna, nu o sa pierd nici o oportunitate.
Pentru ca daca iau totul personal, imi dau seama ca eu imi creez realitatile. Ca eu imi atrag oglinzile.
Pentru ca daca uneori cant mai putin, sunt mai odihnita. Si apoi, pot canta mai mult.
Pentru ca daca dorm prea putin, traiesc mai mult.
Pentru ca daca mananc prea dulce si prea des, controlez endorfinele. Si-s dulci. Si dese.
Pentru ca daca astept prea mult, se aseaza totul asa cum ii e menit in legea divina. Si iese cu totul altceva si mult mai frumos decat mi-am imaginat.
Pentru ca daca visez prea inecacios, imi intra in vena visul. Si facem dragoste. Uite-asa. Pe podea.
Pentru ca daca calatoresc prea des in alte universuri si prea putin raman ancorata in asta, pot sa simt vietile inca aflate pe umerii mei pe care le simt daca urlu prea mult. Si pot sa le mangai, sa le descos, sa stam la sezatoare. Sa ne imprietenim. Putin erotic, poate. Sa le provoc. Sa le binecuvantez. Si sa le dau drumul. Sau sa ne reintalnim cand avem nevoie. Sau sa convietuim. Pentru ca ne iubim prea tare. Tot pe podea.
Pentru ca daca mi-e greata prea des, stiu unde doare si stiu ce am de facut.
Pentru ca daca plang prea usor, nu ingrop nimic. Si unde nu-i pamant aruncat peste, se vede soarele mai usor. Sau doar un picior de licurici. Si-n cele mai zbuciumate apocalipse, conteaza.
Pentru ca daca ma las atinsa de orice prea dramatic, sunt o artista delicioasa. Am zis.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *