Piedici de soi

Ne atinge totul. Ne cutremura totul. Ne mananca de vii.

O luam personal. Pentru ca de mai multe ori decat credem, chiar e. Pentru ca oamenii ne vorbesc codat si trebuie sa ghicim ca vor sa ne transmita ca ii doare. Si atunci nu ai cum sa nu simti ca e vorba despre tine. Ca nu esti destul de atent. A o lua personal inseamna a ti se aprinde un bec ca ceva din tine nu e in ordine. Fie ca tine de ce iti faci singur, fie de ceea ce le faci altora. Nu mi se mai pare o crima sa incalc acest legamant. Insa incerc sa constientizez ca o iau personal pentru ca dezechilibrele din mine au nevoie de un motiv de care sa se agate. Ca sa se suie pe ele si sa iasa la suprafata. Da. O iau personal pentru ca ma bubuie si vreau sa ma salvez. Pacat totusi ca toata lumea o ia personal doar ca sa victimizeze. Si ca sa isi autoexcluda responsabilitatea.

Nu stim cum sa ne comportam cu raceala celorlalti. Se rasfrange asa usor peste fruntile noastre, mai naprasnic ca un crivat infundat. Nu stii daca sa te misti, sa fugi …sau sa stai in loc, ca sa nu descoperi vreun petec de inima. Sa o iei ca atare e singura varianta. Pur si simplu, cu totul, fara implicare. Adevarul e ca nu e necesar sa imbratisezi ghetari. Ii lasi sa ramana asa sau astepti sa ii topeasca soarele. Si apoi, poate ca vei indrazni sa iti uzi palmele in starea lor de agregare mai prietenoasa. Si apa lor va stinge si focul din tine pe care il arzi prea des ca sa mai iti aduci aminte unde ai pus chibriturile.

Ne simtim atacati. Descoperiti. Vulnerabili. Avem impresia ca fix cine nu vrem noi sa vada prin noi, ne diseaca cu cea mai obraznica usurinta. Si apoi alegem cea mai frumoasa masca si o pictam in fiecare zi altfel. Ca sa o purtam fara strangeri de inima, ca oricum avem destule. Strangeri, nu inimi. Desi… mai stii cate inimi poate avea un fricos? Ii creste una die fiecare data cand invie cate un curaj. Si atunci, cel mai convins temator poate ajunge cel mai inzestrat in …ventricule blande si incapatoare. Un avantaj considerabil, care vine cu un pret: momentul indraznelii sa Fii si atat.

Ne sperie totul pentru ca e nou. Ingerii daca vin in camera si aduc sclipici, culori, pasi care sa te linisteasca ca nu esti singur. Si noi credem ca sunt spirite, demoni si pericole. Dumnezeu vine in fata ta sub forma umana, prin mesagerii care toarna cu neconditionari pe tine. Si tu zici ca ti se incurca apele pentru ca nu e deloc comfortabil sa raspunzi vietii altfel decat ai facut-o pana acum. „Asa sunt eu”, „e prea mult pentru mine” si cu asta, am terminat. Nu esti asa, esti mult mai mult decat asa cum esti acum; dar daca insisti, poti ramane linistit asa. Nu e prea mult pentru tine, e doar o provocare, o invitatie sa traiesti, nu sa ramai adormit sau fixat in loc; dar nu este o problema, in tren nu ai voie sa fumezi asa ca ce bine ca a plecat – poti fuma pe peron : toata viata.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *