În ochii tăi își găsește suflarea întreaga existență,
Deși clipești des uneori și îmi pierd rațiunea ușor cu tine, înger.
Mi-e inima sură și încremenită noaptea,
Când nu-ți văd ochii dar îți aud glasul chemându-mă –
Oare mă vei chema pe mine întotdeauna
Atunci când îți va fi foame de viață, de liniște, de brațe calde?

Adormi pe umărul meu beteag și încovoiat
Ca un înger visând pe fruntea cerului
Și mă gândesc uneori – oare chiar merit atâta neant
Susurat într-un mic corp de omenire –
Și din toate brațele, tocmai în ale mele?

Nu știu ce culoare au ochii tăi,
Sunt rupți din inima pădurii, din adâncurile mărilor
Sunt plini de încredere și bunătate –
Au culoarea fericirii și perfecțiunii neatinse de tristeți,
Au culoarea dragostei care te-a creat,
Au culoarea vieții care va fi la picioarele tale.

De vor fi vreodată ploi, înger al mamei sale,
De vor fi furtuni, vulcani ce erup în calea ta și porți închise,
Te aștept tot aici pe umărul beteag
Să-ți mai cânt despre păsări măiastre
În timp ce tu adormi,
Ca un înger visând pe fruntea cerului.

Share: