No publicity is bad publicity… dar no publicity?!

Sunt marketer de 2 ani și jumătate. Am ales această meserie din iubire maximă pentru scris și pentru oameni, dintr-o empatie exacerbată pentru și cu ceilalți, dorind să o transform dintr-un agent saboteur într-o unealtă de a schimba lumea din jurul meu. Mi-a plăcut dintotdeauna să fac totul pentru cei din jurul meu, să mă fac utilă, să văd rezultatele înflorind în fața ochilor mei și răsărind din mâinile mele. Mi-a plăcut ca modalitățile de a împlini acest lucru să fie diferite, artistice, emoționale. Uneori rebele și încrâncenate, alteori armonioase și pline de mesaj cu subînțeles. Am vrut dintotdeauna ca ceea ce eu public să rămână oamenilor în minte peste zi sau să se trezească a doua zi de dimineață cu gândul la acea reclamă pe care au văzut-o la acel produs, dorind să descopere mai mult.

Viața mi-a arătat însă că oamenii nu au nevoie de publicitate complexă, complicată și cu expresivitate debordantă, care să le intre pe sub piele. Oamenii, în marea lor majoritate, au nevoie de anunțuri publicitare simple, ușor de înțeles, care să le dea mură în gură. Suntem aici, facem asta, hai și tu. Am rezonat greu cu genul acesta de publicitate online. Mi s-a părut mereu total lipsită de inspirație, de fond, de pulpă. Și totuși, de multe ori ea a funcționat pe anumite business-uri, pentru că am contra-balansat cu imagini și design-uri grafice sugestive care să spună totul. Și, pe furiș, printre postări de acest gen în social media, am mai strecurat și unul mai bombastic, care să pună lumea pe gânduri sau să inspire la introspecție, măcar pentru o clipă. Nu cred că vreo pagină de Facebook sau Instagram, ori un articol pe care l-am scris vreodată au scăpat de această fixație a mea pentru conținut cu substanță.

A face publicitate este o activitate atât de veche, încât o putem asocia cu apariția monezilor sau bunurilor de schimb. Odată ce oamenii au avut bunuri sau servicii de vânzare contra cost sau contra alte bunuri ori servicii, anunțurile publicitare au fost o realitate.

În România, piața anunțurilor publicitare s-a deschis dinainte de anul 1840, anul din care cel mai mare colecționar din țara noastră de anunciuri publicitare a început să le colecționeze, cu migală, creând un adevărat almanah online de reclame vechi românești, pe platforma Facebook, ce are în ziua de azi 133,846 urmăritori (like-uri). Reclamele colecționate sunt din perioada 1840-1995 și putem să descoperim, pe baza lor, o evoluție a sistemului de publicitate în România, specific fiecărei perioade în parte. De multe ori le-am vizualizat și le-am citit încet, agale, imaginându-mi că sunt o femeie de pe atunci care stă acasă și descoperă, rând pe rând, frumusețile lumii exterioare la care probabil că nici nu își permite să viseze.

Pentru că reclamele publicate pe acea pagină se opreau repede după Revoluție, m-am întrebat ce s-a întâmplat în România după anul 1990 pe parte de anunțuri publicitare? Cumva, căutând răspunsul, am descoperit Anunțul Telefonic –  primul ziar de mică și mare publicitate din România, înființat la București în martie 1990. În cei 29 de ani de existență, ziarul a fost o oglindă fidelă a societății românești, care și-a etalat interesele, dorințele și extravaganțele în rubricile variate de anunțuri: imobiliare, auto, locuri de muncă, servicii, matrimoniale etc. Pe lângă ziar, s-a adăugat în 1996 varianta online, site-ul www.anuntul.ro și din 2001 varianta de mobil. Destul de precoce, având în vedere că eu în 1996 abia aveam 7 ani, iar accesul la primul computer l-am avut în clasa a III-a, pe la 9 ani, când învățam ce înseamnă săgețica mișcătoare de pe ecran și foloseam Windows 95. Destul de bogați am fost și noi sub acest aspect, al publicității, în contexul în care România a fost mereu o țară cu multe resurse, dar mai mereu în urmă cu lumea modernă.

Dar ce-ar fi fost dacă… România noastră nu ar fi ajuns niciodată în lumea modernă? Ce-ar fi arătat lumea noastră, așa cum o știm azi, fără publicitate? Cum ar fi posibilă lumea fără conceptul de „anunț publicitar”, cum ar putea vânzătorii să-și facă cunoscută oferta, iar cumpărătorii, interesul? Odată ce a înflorit în mine acest gând, a trebuit să stau câteva zile să cuget la el. În primul rând că aș fi avut altă meserie. Dar vreuna din meseriile care sunt acum, ar mai fi fost?

Am considerat mereu că nu sunt comercială – pentru că sunt artist. Că arta nu e comerț. Dar oare așa este? O să iau pe rând fiecare din îndeletnicirile mele așa-zis necomerciale, ca să testez conceptul de no publicity. Ar fi posibilă vreo meserie, dacă n-am avea publicitate?

Sunt artist liric, cânt Operă. Fără un afiș la intrarea în Operă, cum ar fi ști lumea că urmează un spectacol, cine va performa, sub bagheta cărui dirijor, care este ora de începere și prețul unui bilet? Cum ai putea, după absolvirea Conservatorului, să știi când sunt audiții la Operele din orașul tău sau din străinătate? Cum ți-ai găsi de lucru pentru a pune în practică ceea ce ai învățat? Iar în 2019, cum ai putea să dăruiești lumii întregi harul tău, dacă nu ar fi mediul online, unde lumea să vadă spectacole întregi sau măcar părți din ele, ori proiecte solo care sunt publicate online înspre încântarea sufletului tuturor, la discreție? Nimic din tot ceea ce înseamnă cântăreț de operă nu ar mai avea sens.

Sunt marketer, fac publicitate pentru alții. Fără ideea de publicitate, n-aș mai fi marketer, firește. Și pentru că nu aș fi marketer, nu aș mai putea să îmi mai exercit talentul în scris, care îmi este alături încă de la 6 ani, când am scris prima poveste cu litere de tipar și desene. Aș scrie probabil doar scrisori de dragoste.

Sunt blogger și vlogger – hai că deja am început să mustăcesc înfundat. Fără tot ceea ce înseamnă publicitate, nu am fi avut internet. Ar fi rămas numai computerele științifice, care să facă anumite calcule matematice și măsurători în domenii de matematică și fizică. Ceea ce nu ar fi ajuns la nimeni fără publicitate. Deja simt cu cuțit ascuțit care taie fără milă o bună parte din evoluția lumii.

Sunt iubitoare de holistic, spiritualitate și căutări interioare cu folos. Nu-i meserie, dar pentru că îmi ocup mult timp cu asta, am ales s-o enumăr. E meserie pentru alții, ce-i drept – alții pentru care meseria nu ar putea exista dacă nu ar putea să publice articole despre asta, să vorbească despre asta în online, să angajeze marketer precum sunt eu, ca să le creeze infografice și anunțuri (da, publicitare) pentru a-și face cunoscute îndeletnicirile. Pentru mine, iubirea față de acest domeniu ar fi cumva încuiată fără să pot descoperi zi de zi acești oameni, la fel de pasionați ca mine, mult mai experimentați și cu un bagaj de cunoștințe serios care să mă inspire și să mă crească.

Pot să găsesc orice meserie sau îndeletnicire, oricât de artistică, oricât de sensibilă, oricât de așa-zis îndepărtată de comercial, care nu ar mai exista sau nu ar funcționa complet fără publicitate, fără anunțuri publicitare. Săpând și mai mult în miezul problemei, am descoperit și de ce. Pentru că ideea din spatele publicității este să ne aducă împreună. Nu putem trăi singuri, iar publicitatea ne apucă, în mod imaginar mâinile, pentru a deschide împreună porți și a evolua către cea mai bună variantă posibilă a propriei persoane.

Articol scris pentru competiția Spring Super Blog 2019 

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *