Manifest impotriva jumatatilor de masura

Am văzut deunăzi varii persoane cu varii activități care se vor a fi profesioniști doar pentru că fac ceva, nu pentru că îl fac bine sau la nivel de performanță. Crescută cu o responsabilitate acută pentru lucrul bine făcut și având un perfecționism aberant în vene, mă deranjează vizual și mi se blochează plexul. Desigur, nu e în ordine să judeci pe nimeni, însă deja parcă merge prea departe. Atât de departe încât se metamorfozează societatea întreagă după aceste jumătăți de măsură, și alea ciuntite, transformându-le în realitate singulară și acceptată benevol de toată lumea ca fiind „the real deal”. Desigur, toate aceste lucruri m-au făcut să mă duc la oglindă și să recunosc ce spun și eu că fac bine când de fapt mai am mult de lucru până pot să fiu un pro. Am luat-o de la capăt și am scos peticele cusute an de an să nu se vadă lacunele. E de la sine înțeles că e un procedeu neplăcut și chiar anevoios pe care nu vrea oricine să îl facă. E frustrant, îți pune alte proiecte pe pauză și aduce îndoială de sine. Însă în numele a ceea ce vrei să fii, adică foarte bun la ceea ce faci, merită toată osteneala. Sper.

Așadar, un mic memento obraznic pentru societatea prea permisivă cu jumătățile de măsură, și alea fușerite. Sau o listă de frustrări, pentru cine vrea să le spună așa.

  • Dacă faci jogging în jurul blocului nu te numești atlet. Atlet ești după ani de antrenamente în care sportul este legea ta și funcționezi în jurul lui, nu invers. Atletul este un profesionist, se antrenează câteva ore pe zi, merge la campionate cu alți profesioniști și trăiește după programe teribile care să îl disciplineze, să îl restricționeze, să îl crească. În a fi un atlet și mai bun. Nu pierzi nopți prin cluburi când a doua zi la 6 trebuie să fii echipat și ore în șir pe facebook că ai crampe.
  • Dacă iei ore de canto nu ești cântăreț. Așa de multe ar fi de spus aici, că deja mă înec cu ele. Cântatul real nu se învață după câteva săptămâni. Sau luni. Poate doar dupa mulți ani de muncă asiduă, nebună, cumplită. La fel ca un atlet.
  • Dacă ești cântăreț nu ești neapărat și muzician. Mii de ore de repetiții, de solfegiu, de istoria muzicii, de teorie și armonie, de contrapunct, de regie, actorie, canto cu tehnică ucigătoare și repertorii încurcate…etc etc etc NU au legătură cu câte aplauze furtunoase primești la karaoke sau la serbări ale orașului cu trupa ta de coveruri făcută acum două luni. E admirabil, și chiar palpitant, însă nu același lucru.
  • Dacă ai un copil talentat la muzică și fredonează prin casă nu înseamă că este cântăreț. Înseamnă că poate ar trebui să te gândești la un început de mii de ore de studiu ca să își pună în valoare talentul.
  • Dacă știi să faci de mâncare nu te numești bucătar.
  • Dacă ai făcut curs de bucătar nu înseamnă că trebuie să lucrezi într-o bucătărie profesionistă și să ai pretenții să fii tratat ca Gordon Ramsay. Adaugă citit zilnic de cărți de specialitate, testat continuu de metode ca să le înțelegi, investiție financiară în instrumentar de calitate, în cursuri de perfecționare, studierea altor domenii (chimie, biologie, fizică) pentru  a desluși știința gătitului. Apoi, dezvoltarea abilităților de comunicare (în bucătărie), și o riguroasă educație și disciplină de sine.
  • Dacă te machiezi frumos pe tine sau pe prietenele tale nu te numești make-up artist. Sau dacă te-ai uitat la tutoriale cum se pun unghii tehnice. Sau cum se face un breton. Sau cum se face un peeling corporal.
  • Dacă predai un anumit domeniu nu esti neapărat dascăl. Dacă faci comparații inutile pentru a pune pe cineva în umbră, dacă îți proiectezi tu nereușitele profesionale pe un student poate mai talentat sau mai harnic decât vrei tu să fii, rămânând în zona ta de comfort, sau dacă nu îl încurajezi, fiind dur și neînțelegător doar ca să îl ambiționezi, îl distrugi. Poți ajunge să distrugi din fașă un talent deosebit doar pentru că tu nu ești dascăl dar vrei să conduci pe alții mai mici ca tine. Pentru mine așa cea e crimă. Laude celor care nu s-au oprit din autoeducație, după ce au dat de un astfel de profesor. Sau mai mulți…
  • Dacă faci o anumită meserie nu te numești artist în… acel ceva. Artistul este un nebun pe care îl trec mii de stări atunci când creează (orice), se pune mereu în balanță pentru evaluare de sine, simte totul acut și gândește la microscop. Se rupe de realitate pentru a găsi noi metode de a ajunge la sufletul și simțurile celuilalt și în același timp se împământenește grozav pentru a face o execuție profi. E o îmbinare muncită și conștientă între tot ceea ce poate face firea umană, dar și firea extra-umană…cu singurul scop precis de a se Dărui pentru o viziune înaltă. Pentru a-și aduce contribuția palpabilă și tumultuoasă pe pământ, lucrând și cu stele, și cu țărână. Artistul nu încetează a fi artist atunci când își schimbă domeniul de activitate. Artistul de naște așa, deși el poate să se dezvolte în asta sau să îngroape totul, devenind în timp doar un executant obișnuit.

În final, chiar cred ne naștem cu resurse pentru totul. Însă educația din familie, și apoi autoeducația de sine zi de zi modifică acest Dat generos și abundent.

Și nu, nu e societatea de vină. De vină sunt cei care se mulează după ea, pentru autoconfirmare. Ce păcat totuși că adevăratele valori și adevăratele confirmări vin doar după ce ai trecut de rejectarea societății și ai ales să muncești cu tine pentru a te… autodepăși.

Disclaimer: Există pe lume și excepții. Genii. Miracole. Minuni. Acelea strălucesc, poate, de când au facut un lucru pentru prima dată. Nu vorbesc despre aceia.

You may also like

L

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *