Legamant Royal cu Padurea din Poiana Brasov

Am lucrat in Poiana Brasov din dragoste.

Am lucrat ca si receptioner, ca si contabil, ca si agent de rezervari si ca hostess si artist de show-uri, timp de 2 ani grozavi. Si desi am iubit teribil hotelul care mi-a fost casa atatea Craciunuri si Revelioane, dar si anotimpuri spulberatoare (Rina), cel mai mult m-a facut sa vreau sa ma trezesc dimineata pentru a face naveta in Poiana, drumul din Livada Postei (Brasov) pana sus. Serpentinele pe care am ajuns sa le cunosc pe dinafara, au devenit in timp cantecul meu preferat in fiecare dimineata si dupamasa. Stiam fiecare copac si ii urmaream evolutia de-a lungul anului. Asteptam sa vad caii din Poiana Mica si muntii care tot de acolo se vad cel mai maiestuos. Ma mistuia fiecare prima ninsoare din Octombrie si am invatat sa conduc masina cel mai bine pe timp de iarna. Poiana Brasov mi-a fost povata, scoala, iubire aprinsa si loc de joaca pentru sufletul meu care tinde intotdeauna sa vada frumosul si in cele mai firesti situatii.

Hotelul meu tainic si-a dat ultima suflare din oaresce lucruri pe care nu le-am inteles. Pesemne ca poetii nu inteleg asa bine marile business-uri si am suferit cumplit cand am aflat ca va fi, pentru nu se stie cat timp, o ruina. Ma intorc totusi des sa fac o plecaciune in locul unde am inteles cat de greu se fac banii pe lume si sa imbratisez parcarea goala, plina altadata de turisti zgomotosi care vor „mic dejun continental” dimineata la 7.

Intr-o zi totusi, am plecat chitita sa ma indragostesc de alt hotel din Poiana Brasov. Nu puteam sa raman cu inima cat un purice de fiecare data cand merg acolo, doar pentru ca vechile mele legaminte au fost puse la respect. Am luat ghiozdanul Calatorului si cu inima ca niste biscuiti Oreo zdrobiti, am pornit in cercetare. Aveam sa imi aleg inca un loc minunat pe care sa il ador si prin care sa imi justific calatoriile ad-hoc catre Poiana si Padurea ei magnifica, atunci cand vreau sa imi eliberez mintea de negura zilelor. Si desigur, bonurile de benzina extra…

Nu stiu cum a trecut timpul si nu stiu cum am ajuns in fata unui hotel ce poarta un nume electrizant. Imi repet in gand: Hotel Royal Poiana Brasov. Nu-i rau! Imi plac tratamentele regale, si mai ales imi place sa aflu ca in spatele lor pot gasi oameni simpli, cu povesti, harnici, cu vise si ambitii de rang inalt. Imi aduc aminte cand eram unul din ei si voiam sa transmit in toate felurile turistilor cu care intram in contact ca Poiana are secrete pe care le spune oricui face legamant cu ea si padurile ei… Intru repede pe site-ul lor sa aflu mai multe si imi fura ochii detaliul uluitor al rasfatului dupa care tanjesc: „Camerele superioare sunt dotate cu o cada SPA sau cu o cada cu hidromasaj”. Incepe sa sune din ce in ce mai captivant. Artist de meserie si pretentioasa prin excelenta, intru la galeria de fotografii. Acolo, imi aduc aminte de tot ce iubesc la Brasov si prin tranzitivitate, si la Poiana…

Degeaba, iernile nu-s nicaieri ca la noi. Deoarece am locuit pentru cateva luni si in Tarile Nordice, pot sa spun ca Brasovul nostru fabulos se poate pune pe scara inalta, intrucat in Scandinavia nu am simtit deloc ca as fi prea departe! E la fel ca la mine acasa, cu aceleasi temperaturi, paduri cotropitor de frumoase si ierni generoase, tacute si splendide. Dau mai departe si vad si varianta de vara…

Ce poti sa vrei mai mult decat scaunul acela tip hamac? Deja imi imaginam cum fug acolo sa citesc carti de copii, cu aventuri si magie, care imi fac mereu imaginatia sa explodeze si sa-mi dea rost de scris! Iar muntii din zare, cu padurea fix in nasul tau imi dau impresia ca poti sa bei pe prispa o cafea cu brazii! Trebuie sa-i propun sotului meu indragostit de padure ca prima data cand fugim de acasa nu trebuie sa fie departe, caci am gasit o cazare in Poiana Brasov care o sa-i trezeasca simturile numaidecat.

Apropo, pe bratul sotului meu scrie asa:

„The woods are lovely, dark and deep, but I have promises to keep, and miles to go before I sleep.” (tr. Padurea este minunata, intunecata si profunda, dar am promisiuni de tinut si mile de parcurs pana sa dorm.), dintr-o poezie de Robert Frost.

Abia astept noul legamant cu Poiana Brasov.

N.B. Articol redactat pentru competitia Super Blog 2017

 

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *