La Steaua Michelin care-a rasarit… e o cale atat de lunga

Despre stele Michelin si despre ce inseamna o experienta culinara completa si complexa invat de la cel mai pasionat de gastronomie pe care il cunosc: sotul meu. Nu-i numai bucatar de meserie, dar si ca plamandeala, respira tehnici si standarde inalte. Lupta pentru ca Ghidul Michelin sa intre in Romania. Ii iubesc indarjirea teribil.

Am invatat in timp din toate documentarele Chef’s Table si emisiunile Masterchef cu Gordon Ramsay (exclus cele romanesti), The F Word si Kitchen Nightmares faptul ca tot ce e nobil e greu de atins. Iar de la Michel Roux am invatat ca desi poti ajunge la nivelul stelelor Michelin, cel mai greu este sa le mentii, nu sa le obtii.

Eu sunt cantareata, dar am aceleasi nazuinte ca si sotul meu, Gordon Ramsay si Michel Roux, insa in muzica. Ce s-ar intampla insa daca as fi chiar eu insami un bucatar cu stele Michelin? Hai sa nu ma intrec cu guma. Sa zicem o singura stea Michelin. Si daca as gati chiar uneia din cele mai mari soliste de opera ale lumii, la documentarele si masterclass-urile careia plang cu orele cand o privesc, stiind ca undeva, in lumea mare, standardele mele sunt firesti?…

***

Am inceput ziua cu liniste, pentru ca stiu ca diseara imi voi ravasi maiestria pentru ea. Joyce DiDonato, marea mezzosoprana de la Metropolitan Opera, New York, va degusta o nascocire a acestor doua maini. Daca as putea sa o impresionez si eu asa cum m-a impresionat ea in ultima sa aparitie la MET, m-as bucura nespus. Sa gasesc reteta potrivita pentru Joyce si pentru al sau personaj din Norma, e ca si cum ma pregatesc chiar eu pentru un rol. Iar un rol de Bellini este ca si steaua Michelin pentru care mi-am dat si sufletul, ani de-a randul. Sa fie oare o aseamanare intre ea si mine? Sa devenim amandoua una cu esenta perfecta a artei noastre necesita migala, excelenta si dedicare. Trebuie sa o impresionez. Caut in caietele mele de retete, scrise de mana, in noptile in care visam doar la ceea ce am azi, „La steaua care-a rasarit…”. Imi doresc sa gasesc ceva care sa ii suprinda paleta, ceva care sa fie la fel ca ea. Un ingredient care sa creasca rar, si greu. Ah, sparanghelul… cultura lui dureaza 15-20 de ani, si din care se folosesc doar lastarii tineri. La fel ca vocea lui Joyce, din mii si mii de ore, ramane numai ce iti taie respiratia. Insa cum sa pregatesc acest sparanghel intr-un mod unic, dar si plapand, sa ii dea zeci de stari deodata, asa cum face si ea de fiecare data pentru publicul ei, pe scena? Un sos deosebit l-ar innobila. O maioneza, dar…maioneza?! Ce cliseu mai mare ca mine. Dar ce-ar fi sa fie o maioneza altfel? Cu un ulei iesit din comun? Un ulei de… seminte de struguri?

Ma pun repede pe ales cei mai frumosi lastari de sparanghel si dupa ce le confectionez marinada mea signature, ii pun deoparte inainte sa ii asez pe barbecue. Uleiul de seminte de struguri de pe piata nu ma incanta niciodata, si nici nu am mai folosit in ultimii ani uleiuri din comert. Nu mai au nimic de-a face cu tot ceea ce a creat Mama Natura, al carei umil slujitor sunt. De aceea, am o mica masinarie-minune care m-a ajutat sa si creez atatea retete de nivel Michelin. Cu grija, cu gratie si cu un entuziasm feroce, o scot din lacasul ei si o privesc cu dragoste: presa de ulei Yoda Home Pro, cu care voi crea cel mai aromat ulei din seminte de struguri chiar acum. Am gasit-o la reduceri pe magazinul profistore.ro, intr-un Craciun imbatranit, pe cand nu puteam sa imi aleg deloc ideile si parca intrasem in plafonare profunda. De atunci insa… lumina. Imi place sa fac ulei presat la rece din orice seminte gasesc si imi place sa experimentez cu ele: gusturi, texturi si combinatii suprinzatoare. Candva am fost bucatar doar la mine acasa – astazi am reusit sa inteleg ca steaua Michelin se refera la a crea un omagiu insasi vietii, prin ceea ce reusesti sa faci.

Pun uleiul meu din samburi de strugure alaturi de cel mai fin mustar Dijon pe care il cunosc, galbenusuri de ou, jumatate de lamaie, sare si piper, dand gata cea mai grozava maioneza cu putinta. Sparanghelul il rasfat pe gratar, plin de aromele marinadei. Pun si pe el putin ulei presat la rece din seminte de strugure si ma gandesc la un plating epocal. Am auzit ca Joyce vine cu sotul ei, asadar vreau sa creez un preparat cu adevarat incantator. Picur uleiul de struguri si ii dau culoare cu niste microgreens de ridiche, pentru a crea un mic tablou in farfurie. Trimit preparatul la masa si deodata aud cum „Casta Diva” din Norma imi rasuna in minte. Acum stiu de ce „mii de ani i-au trebuit luminii sa ne-ajunga”…

N.B. Acest articol a fos redactat pentru competitia Super Blog 2017

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *