L490

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=MBfwheywGBE]


„GANDEN LHA GYAMA 

The Hundred Deities Of The Land Of Joy 

Invocation 


From the heart of the Protector of the hundreds of deities of the land of joy, 

Comes a cloud that resembles a mass of fresh white curd. 

Omniscient Lozang Drakpa 

King of the Dharma, together with your sons, 

I request you to come on its tip.”

 *** 

Ne intalnim in sunete surde, care pe altii ii disturba si ii desacralizeaza. Pe noi ne rupe de pamantesc si sparte geamurile de cristal dintre noi. Timpurile, spatiile, promisiunile. Nimic nu mai exista. Nu mi-ar fi frica sa umblu goala cu tine in fata tuturor. Ar fi acel fel de goliciune la care nu ar pofti, si nici nu ar rade; ar vrea s-o invete. Dar o mana a ta e plina de mine si cealalta de copiii nostri. Si ochii-ti sunt plini de muzica si arte cumplite care ma infioara si ma transforma in nufar. Si pe tine in mac. Daca cineva vrea sa ne ia de acolo de unde suntem inradacinati, murim.

Ne iubim printre corali, levitand si stergand cu mainile amandoua tot ce inseamna durere pentru o lume intreaga. Ce inseamna durere pentru ei, pe noi ne ajuta sa ne gasim. Ajungem mai usor unul la celalalt cand ne sta glasul in palme, tramurand de-un plans infundat, vazut in secret doar de o singura persoana care ne cunoaste cu adevarat. Si pe mine, si pe tine. Ce bine ca s-au intalnit si ei, printre vieti, intre vieti, in vieti. Suntem peste tot si nicaieri, sunt singura si sunt cuprinsa toata in mainile tale, urlu si apoi ma cutremur de barbia ta pe umarul meu. N-am stiut sa se poate sa traiesti atat de multe vieti deodata. N-am stiut ca poti sa existi de atatea ori in aceeasi secunda. Si totusi simt acum atat de bine cand sunt si cand nu sunt in proprii mei ochi, acum, aici. Am invatat sa plec, sa miros, sa simt, sa gust, sa sarut si sa iubesc nu numai aici. Am vindecat aici, prin ce am trait acolo. Nu am nevoie sa aiba sens pentru nimeni. Are pentru mine. Are pentru noi. 
Te strig prin incantatii stravechi, te strig ridicandu-ma printre ceruri si ape si nebunie si realitate si lupta si sange si pori dilatati si buze crapate si picioare obosite. Te strig de fiecare data cand imi unduiesc glasul lasciv in cele mai languroase grave, si de fiecare data cand tot corpul meu se straduieste sa sustina acutele stralucitoare, facute sa atinga o farama din fiecare cer sub care a trait sufletul meu vreodata. Te strig cand ma doare clavicula, ca stiu ca a ramas urma ocrotirii tale pe ea, te strig incet printre dinti cand imi pun gluga in cap si ma ascund acolo, te strig cand beau cafea si ma gandesc ca asa ar trebui sa aiba gust toate saruturile dimineata, te strig cand mi-e frig pentru ca am invatat sa ma rup de el, sa nu il simt deloc, sa amortesc inainte sa ma amorteasca el, si ma gandesc ca sunt cumva si atunci prinsa intre lumi, si te astept, sa-mi dai un bilet, sa fug cu el inapoi in realitati necesare si desuete. Te strig cand obosesc; cand cineva ma priveste in ochi, si ma innebuneste, te strig sa ma iei de acolo si sa ma afunzi cu nasul in parul tau moale de dupa ureche, sa nu trebuiasca sa privesc pe nimeni; doar sa ma droghez cu dragoste.
Sunt o nebuna pentru majoritatea. Cred numai in ce simt, intr-o lume in care toti cred doar in ce vad, si ce se poate demonstra. Si toate simturile mele sunt razna, demult nu mai sunt explicabile, sau obisnuite. Nu traiesc aici desi sunt perceputa ca fiind aici. Iubesc cel mai mult momentele cand universurile mele se intalnesc intre ele. Cred ca doar atunci reusesc sa fiu cine sunt cu adevarat… atunci cand efectiv, palpabil, tactic, timpul nu mai exista. Chiar si pentru… 30 de secunde.

4+9+0=13. Ziua in care am respirat pentru prima oara acelasi aer, aici.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *