#dindragoste #pentruRomania

Pentru mine, a alege România este un subiect viu. Un Adevăr complex și complet, pe care îl aleg zi de zi, pe care l-am renegat cândva și apoi l-am adus înapoi în sufletul meu.

Am ales să plec din România ca și artist din cauza umilințelor celor al căror joc murdar nu l-am făcut. Din cauza nedreptății faptului că sunt promovate non-valori, pe lângă oameni talentați, munciți, cu potențial. Din cauza înjosirilor oamenilor care nu înțeleg frumusețea unor spectacole care poate în America ar fi înnobilat scenele. Din cauza facultăților unde trebuie să faci ce ți se spune, să intri în matriță. Un matrix demodat, care te ține țintuit de o programă ce nu are legătură cu esența ta sau cu posibilitățile cotidiene de a face o profesie. Da, după două facultăți în România am ales să o iau de la zero în străinătate. Acolo unde nu știi nici limba, nici cum să te comporți, nici cum să poți vreodată să faci artă. Alții, tot români, nu au fost de prea mare ajutor. M-am zbătut, am muncit 12 ore pe zi, 6 zile din 7. Mai mult silită de toată presiunea psihică, cu rușine și cu capul plecat, mi-am dat seama că trebuie să mă întorc. Da, în țara asta coruptă și nedreaptă, dar în care aud Deșteaptă-te, române! și plâng.

Am sărutat pământul regăsit și am zâmbit oamenilor obișnuiți care vorbeau limba mea. Am simțit totul ca pe o mare regăsire de sine, mi-am schimbat mentalitățile, perspectivele, nu am mai vrut să permit nimănui să hotărască pentru mine. M-am lăsat mult pe mâna divinității dar am și muncit mai mult ca niciodată, pentru a nu mai depinde de alții care vor doar să facă șefie ca și scop în viață. M-am înscris la școală iar, la master, și am dat de oameni la fel de îndârjiți ca mine. Dar care, în tăcerea sălilor din Conservator, vin să studieze de la 6 dimineața la 22 seara. Românii iubesc cu patos și muncesc pe brânci pentru visele lor… și nu se tem să o arate, indiferent de cât de mult arată cu degetul cei care fușeresc și reușesc. Dar nu se știe pentru cât timp…

Acum privesc la tot ceea ce se întâmplă în jurul meu și pot să spun că schimbarea românului nu trebuie să fie doar în criză. Îmi pare rău că ținem discursuri grozave doar în momente critice când de multe ori e prea târziu. Când apele se liniștesc, fiecare revine la pozele lor de profil cu selfie și postări despre lucrurile firești din viața lor care li se par magnifice și demne de arătat populației, crezând cu tărie că rutina zilnică a lor poate fi ridicată la rang de exemplu. Ceea ce vreau să spun este că România are nevoie de o schimbare la nivel de nanometru, nu numai per ansamblu. Fiecare om de pe pământul ăsta binecuvântat trebuie să se îngrijească de bucățica lui și să facă lumină în jur. Să muncească pentru a ajuta cultura, pentru a ajuta aproapele, pentru a-și face familia unită. Să încurajeze pe alții, să se perfecționeze el pentru a fi exemplu celorlalți. Să le aducă aminte de sufletul lor și de ce putere fantastică are să schimbe prin iubire. Zău, dacă fiecare ar avea ca scop doar să facă soare în jurul său, nu ar mai fi lucrurile așa. În schimb, românii trăiesc într-o vinovăție patologică, nu aruncă ce e stricat ca „să fie acolo,că nu se știe”, judecă pe oricine face lucrurile altfel decât ei, nu se informează și rămân limitați, și în final fac lucrurile doar pentru ei. Păcat că nu reușesc să facă lumină nici măcar pentru sine, căci în jur nu poate fi vorba.

Mă doare sufletul de ceea ce se întâmplă zilele astea cu România dar și cu românii care sunt obișnuiți să se roage la Dumnezeu pentru schimbare doar atunci când le e greu, în loc să învețe Recunoștința zi de zi, pentru a păstra și a prețui ceea ce deja au, ca să construiască și mai mult, în timp. Noi doar cerem și credem că ni se cuvine pe loc. Etern nemulțumiți și plini de griji, creăm în jur doar ceață. Nu mai vedem nimic decât gălăgia din noi.

Eu atât propun. Să ne concentrăm pe a face Adevăr în noi și Lumină în jur. Să ne gândim la ce putem  dărui, nu doar la ce putem primi. Altfel, și în România, și la capătul lumii, vom fi mereu nefericiți. Și nici țara nu se va schimba niciodată, când așteptăm doar ca alții să îi rezolve problemele.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *