Despre Oameni si oameni

***Featured image credits – Music Is My Weapon ***

Mereu mi-a plăcut să văd prin oameni. Ziduri nebunești din cărămizi ambițioase le-am transformat în pereți de sticlă pe care nu am îndrăznit să le sparg, ci doar să le adulmec. În lumea lor, ei cred că ascund, însă un suflet vede alt suflet fără ochi. Așa, pe orbire, ne vedem între noi deși nu ne dăm seama, și facem ca pereții să se cutremure mai des decât vrem să se vadă. Ne lăsăm observați deși am închis ușile și geamurile. Ne lăsăm citiți, întorși pe toate părțile, doar ca să simțim atenția, curiozitatea altora și uneori poate chiar afecțiunea lor. Sau poate că nu… Poate că ne punem pe rând două sute treizeci de măști numai ca să punem oamenii în dificultate și să vedem dacă ne trec barierele. Dacă ne mângâie zidurile. Dacă ne ciocăne la uși. Indiferent de alegere, ne contopim cu curiozitatea celorlalți despre sufletul nostru, întotdeauna.

Mereu mi-a plăcut să văd în oameni. Să găsesc ce au ascuns cu iscusință, ca într-o pușculiță secretă pe care o spargi doar o dată după ce e plină și te uimești cât ai fost în stare să aduni în ea. Să răscolesc în ei, întrebând mii de lucruri care să mă elucideze, pentru a-i putea cunoaște și înțelege.

Îmi place cu oamenii. Mi se par fascinanți, izvoare atotcuprinzătoare de agonie și extaz, de obișnuit și supranatural… albatroși ai unei lumi cenușii pe care se străduiesc să o umple, într-un fel sau altul, cu puțin din lumina lor. Unii însă nu și-au descoperit încă lumina, așadar nu știu să o dăruiască, nebănuind existența ei. Pe aceia îi îndrăgim cu gingășie, de la distanță, fără să le atingem zilele decât cu o boare străvezie de amabilitate.

Am stat de multe ori să mă întreb cum de rămân unele persoane atât de tinere la chip. Dar la comportament? Dar la suflet? Oare spiritul nostru îmbătrânește sau devine doar din ce în ce mai elevat? Am trecut demult de variantele care creionează metode de alimentație sau chirurgicale. Cred ca e ceva mai mult de atât, cred că e ceva legat de cum iubesc oamenii, de cum au în ei dorința de a vedea lucrurile… cred că perspectiva ne ține tineri. Aceleași tratamente cosmetice pot fi catastrofale pentru unii și binecuvântătoare pentru alții, cu aceleași caracteristici și probleme fizice. Însă atitudinea față de tratament le schimbă rezultatul. Oare atât de mult contează perspectiva, settingul, încât să ne vindece sau să ne distrugă? Nu vrem să credem, așteptăm rezolvări miraculoase care să ne scape de teribilul gând că de fapt noi controlăm totul, prin gând. Ar fi prea obositor să filtrăm tot și chiar să gândim fiecare gând, nu-i așa? Să le plămădim, să le frământăm, și abia apoi să le dăm drumul pe lume? Cred că da. Așadar, oamenii caută soluții care să dea gata realitatea în trei pași simpli. Mulți jurnaliști își mănâncă pâinea din metoda asta pe care oamenii o cer, și eu o oferă, cu minimul de cunoștințe și cercetare. Cred că uită din ce în ce mai mult că ce preasară în jurul lor poate fi lumină sau din ce în ce mai multă ceață, ori chiar întuneric pur.

Mereu mi-a plăcut să văd prin oameni.

Mereu mi-a plăcut să văd în oameni.

Îmi place cu oamenii.

Dar cred că aleg să stau să văd prin ei, în ei și lângă ei doar în funcție de perspectiva lor despre lume și de cât de multă lumină își doresc să facă în jur. Iar pentru cei ce nu știu încă faptul că pot face acest lucru… aflați că în mâinile voastră stă viața și moartea.

You may also like

L

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *