Dependența de furie și nevoia de a reacționa la tot

Există în fiecare dintre noi o parte care trăiește în acute și în grave în mod natural. O parte care are trăiri foarte puternice, uneori extreme, extremiste sau dramatice. La unii se activează mai rar, se spune că oamenii simpli reușesc să se detașeze mai ușor de șocurile emoționale și să își facă viața mai lină. Unii însă, cu minea complicată, trăiesc deseori adevărate calvaruri existențiale în care analizează încotro se răsfiră caracatița gândurilor lor, pentru a se recrea – iar și iar. Cred cu adevărat că trebuie să existe un echilibru între una și alta. Uneori e nevoie să reacționăm și să aprofundăm, alteori chiar trebuie să le lăsăm să curgă, sau dacă nu ne simțim bine să schimbăm ceva, începând cu tăierea din rădăcină.

Și totuși, mai e ceva despre care nu vorbește nimeni – dependența de furie și nevoia de a reacționa la tot, atât de vie și aprinsă în zilele noastre. O dorință nestăvilită de a combate, dezbate cu foc, de a corecta pe alții, de a reacționa critic, de a impune punctul de vedere în mod brutal chiar dacă acesta nu este cerut sau dorit, de a arde ca focul în fața altora, dorind să… ce?

Fie că este vorba de lumea online, în care numai dacă scoți puțin capul din cutia umbrei de sine începe toată lumea să se evidențieze cu opinii care mai de care, sau lumea offline, în care totul ne distrage, ne atrage înspre nervi și ne ofensează, în 2018 suntem dependenți de furie. De a fi nervoși, de a ne deranja lucrurile mai mult ca altădată, de a ne irita mai ușor, de a ne sări muștarul din orice. Ne place să fim flamă, dar nu cea profundă, înălțătoare, care îți creează rădăcini în tine și te liniștește, găsind sensul misiunii personale. Nu! Ne place să fim flamă pentru a fi văzuți, pentru a ieși în evidență, pentru a avea dreptate, pentru a ni se legaliza opiniile în fața altora. Ne place să vorbim tare, fie că este în scris sau în realitate, pentru că așa o să fim auziți. Nu vă doare gălăgia asta care parcă de la o vreme este din ce în ce mai înghesuită?

Cred că suntem dependenți de furie. Cred că ne face undeva pe un plan anume să ne simțim importanți, că avem coloană vertebrală și ne exprimăm ca atare. Nu e așa – exprimarea coloanei vertebrale se face prin fapte, în liniște, cu adevăr de sine, cu conștiinciozitate, fără să punem reflectoarele și să ne batem cu pumnii în piept. Știți vorba aceea, ce face omul când nu e nimeni de față – asta îl definește cu adevărat.

Cred că suntem dependenți să ne auzim vorbind/sa ne vedem vorbele scrise pe ecrane. Probabil că ne face să ne simțim confirmați, parte din comunități, sau că devenim mai interesanți pentru cei care asculta (obligat sau nu) ori citesc. Neimportant că probabil pășim pe cadavre pentru asta! Noi avem o opinie și trebuie să ne-o spunem! Doar este democrație, nu? „Cine mă iubește mă ia așa cum sunt”, vi se pare cunoscuta această frază? Sau mai bine zis această scuză (penibilă) pentru a nu evolua?

Cred că suntem dependenți să reacționăm la tot. Să fim iritați, pentru că lumea e nedreaptă, să fim iritați pt ca nimeni nu ne vede așa cum suntem cu adevărat. Dar ce le arătăm? Le arătăm ce vor ei să vadă, le iertăm toate cerințele necontenite, făcându-le pe plac numai ca să ne iubească, sau le arătăm chiar cine suntem, cu demnitate, cu adevăr? Când ai spus ultima oară Nu, dacă ai simțit că nu vrei să faci ceva pentru cineva? Dacă ai spus Da și era Nu, e viol de conștiință, de suflet. Nu te mira apoi că te înfurii, te doare, reacționezi. Ți-ai spus Nu ție însuți și asta mutilează totul. Nu e vina lor aici.

Oamenii iau totul așa cum este – trăim într-o lume în care, din cauza internetului, aparențele conduc. Totul este marketing. Poezia este marketing, dragostea este marketing, politica este marketing, vaccinurile sunt marketing (pozitiv sau negativ, tot marketing se cheamă). Oamenii cumpără ce le vinzi, cumpără povestea, masca, nu realitatea, nu produsul. Ține de măiestria fiecărui marketer să creeze straiele potrivite pentru un serviciu sau un produs anume, ca să aibă succes. Suntem de fapt niște designeri de vise – uneori ele pot deveni realitate. De fapt, cam 10% din ele. Dacă trăim într-o lume în care ne pasă mai mult de un comentariu pe Facebook decât ce reacție vie are cineva de langă noi, dacă preferăm să vedem poze cu Maldivele online decât să ieșim la o plimbare onestă prin iarbă cu picioarele desculțe, dacă preferăm să ne afișăm selfie-uri continue din toate pozițiile care să apară pe retina altora, nu e nevoie să ne mirăm că suntem dependenți. Că ne trebuie detoxifiere de lumea aceasta. Că avem nevoie să mergem la Furioși anonimi. Nu de alta, dar furiile aceastea nu au legătură cu realitatea. Este o realitate distorsionată, creată din acestă nevoie continuă de a ne afla în comunități. Din păcate, ele sunt doar online, este mirajul internetului, că ne conectează cu o lume întreagă, că avem mii de prieteni. Spune-mi, câți oameni ți-au spus Mulțumesc în ultima vreme pentru ce ai făcut pentru ei sau câți oameni ți-au spus ochi în ochi Felicitări pentru o reușită, cât de mică? O prăjitură bună sau poate doar un drum lin cu mașina prin traficul infernal? Dar Like-uri câte ai primit la ultimul Selfie? Cam asta e diferența între lumea reală și cea de pe internet. O iluzie de care ne agățăm cu degetele încleștate, din nevoia de iubire. Atât! Omul se autodistruge și se metamorfozează continuu din nevoia neîmplinită de iubire, pe care o denumește în multe feluri creative. Și apoi este etern furios, pentru că iluzia online-ului nu devine și reală în offline. Ca și cum stai lipit de un perete de sticlă prin care nu poți trece niciodată pentru că lumile acestea nu sunt în aceeași dimensiune.

Eu propun un test – o săptămână fără internet. Dau eu startul din 11 Septembrie (simbolic). Cu un singur buton închid datele mobile și rămân cu realitatea. Îmi e frică de mine, ce o să se întâmple? Da, pentru că ne-am obișnuit să fim confirmați iar și iar, prin ochii celorlalți. Mi-au scăzut follower-ii, n-am răspuns la o întrebare, n-am mulțumit la o laudă, vai. STOP. Viața (reală) are prioritate. Cine se alătură?

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *