Deliciile unui rol de poveste: a fi solistă de metal

Despre a fi artist în ziua de azi am scris în nenumărate rânduri. Un melanj seducător de frumusețe creată peste sentimente și trăiri intense interioare, cu lupte doborâtoare amestecate în cafele de speranță și vis. Suntem armate de nebuni care credem în crâmpeie de artă, în lumina oamenilor din fața noastră care se metamorfozează odată cu muzica pe care o ascultă, odată cu conștientizările pe care ea le oferă. În lumina pe care Dumnezeu o așează în noi ca să putem să o dăm mai departe, prin orice modalitate găsim cu putință. Trăim pentru asta, ne hrănim cu asta, ne salvăm sufletele de la cele mai urâte războaie cu asta. O misiune tainică de a sluji, de a înnobila, de a aduce înapoi ce e sacru, dar și curiozitatea, entuziasmul, eliberarea, copilăria, naturalețea, exact ceea ce sufletul ar face atunci când mintea nu ar exista. Asta-i arta despre care vorbesc.

Așadar faptul că sunt artist în ziua de azi este atât de mult o întâmplare cât este o alegere. Întâmplare pentru că deși funcționez pe stări și emoții, nu credeam că o să le dau vreodată mai departe prin muzică, și o alegere pentru că mă formez zilnic pentru scenă și pentru a dărui. Un legământ greu și fantastic, pe care îl reînnoiesc mereu când urc scările scenelor, indiferent ce urmează să cânt pe ele.

A fi cântăreață de rock, de metal, este o oportunitate rară și fermecătoare. A te așeza în fruntea energiilor extraordinare a tot ceea ce înseamnă rockul, încercând să le echilibrezi sau să le potențezi, este ceva ce nu am crezut că mi se va mai da vreodată. Nu se compară cu nici un alt stil, și credeți-mă că le iubesc pe toate la fel. Fiecare stil pe care l-am cântat vreodată mi-a pus în lumină alte valențe. Muzica vintage și jazzul îmi potențează sensibilitatea, visarea, parcă curg toată dintr-o stare în alta, total desprinsă de pământ, total visătoare. Metalul este energie, mă umple de putere, mă motivează, mă ajută să cred în nou, îmi ridică moralul, standardele și mă face să cred că pot reuși orice. Opera mă ia pe sus cu totul, mă prinde în mijlocul adevărurilor mele despre mine, mă oglindește, mă vindecă, e terapia mea pe care o iubesc și o urăsc totodată, pentru că mă crește și mă șlefuiește. N-aș putea să iubesc pe vreuna din ele mai mult sau pe alta mai puțin. Devin mereu ceea ce cânt și mă dăruiesc complet.

Totuși, am ales să vorbesc de metal. Mai exact, de symphonic/gothic/power metal. Versurile sunt poezie pură. Metafore, povești, legende scandinave sau celtice, iubire văzută mistic, subînțelesuri, idei revelatoare, care te fac să ai o grămadă de momente Aha! în care să te simți și înțeles, și completat perfect. Cumva, din toate stilurile pe care le cânt, muzica metal are semnificațiile cele mai umane din toate celelalte, ca și cântec și compoziție. Ne identificăm printre basme toate ideile și visele pierdute și îngropate. Acordurile chitarei electrice te face să cutremuri, conștientizând că tot ce alegi, tot ce respiri este viu și palpabil, că te transformă și te lasă să alegi iar și iar. Tobele copiază bătăile inimii în toate stările pe care viața le creează. Chitara bas păstrează pământul sub picioare și clapa este povestitorul. Ea face posibile toate instrumentele frumoase ale lumii să fie prezente pe o scenă mică și înghesuită. Cumva, deschide cutia curiozității și a împlinirii ei, creionând…orice poate fi pe lume.

Ca și solistă, trebuie să fii de toate. Și plină de forță interioară, dar și exterioară. Să îți gestionezi corpul ca un atlet și să știi cum să creezi armonia între toate instrumentele, când să le lași să strălucească si când să te așezi în fruntea lor, precum o regină. Să comunici cu publicul, să îl întrebi, să faci ne-cântăreții să cânte și tăcuții să își exprime entuziasmul. Să îți lașă părul să zboare pe ritmurile poveștilor și astfel să creezi mici coregrafii spontane dar cumva, gândite. Să ai o ținută și rock, dar și lady-like, care să pună în valoare tot ce este frumos la o femeie însă fără a fi în vreun fel vulgară. Să fii tu însăți, prin vestimentație, comportament, voce, mișcare, interacțiune cu ceilalți, o poveste. Să fii femeia- forță și femeia-zână. Să fii ritm cu chitara, să fii pulsație cu toba, să fii povestitor cu clapa, să fii pământ cu basul, să fii solo din nou cu chitara.

E o provocare deosebită a fi solistă de metal. Și una cu atât mai mare a fi solistă de metal în România. Însă e provocarea pe care ți-o dorești, dacă vrei să fii și om, și ne-om, în același timp.

Pentru a vedea produsul iubirii mele pentru metal, vă invit să urmăriți formația New Proscenium.

Facebook – https://www.facebook.com/newproscenium/

Instagram – https://www.instagram.com/newproscenium

YouTube – https://www.youtube.com/channel/UCbbEijYa0E1KV7xTUox67Fw

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=LaHcfz8lcPU&w=560&h=315]

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *