Cui pe cui, dar cu ce risc?

Nu știu ce s-a întâmplat de am lăsat să se creeze o gaură neagră în existența mea despre oameni. Dezamăgirile sunt cauzate de așteptări, sau de încredere necâștigată și oferită necondiționat, fără luptă? Când dăruim în neștire, doar pentru că credem în Bine, oare ce se întâmplă în jurul nostru, cum o ia razna energia?

Citesc necontenit peste tot -fii tu ceea ce dorești de la ceilalți.Vrei Bine? Fă bine. Vrei abundență? Fii abundență. Vrei rezultate? Luptă, dă tot. Vrei ca oamenii să te vadă într-un fel? Dar tu cum îi vezi? Mereu ne gândim, cu capsa pusă din naștere parcă, că oamenii sunt răi, că ne judecă. Sunt câțiva. Dar ce te faci când pui în aceeași oală oameni excepționali și le tai aripile ce ar fi vrut să ajungă la tine să te îmbrățișeze? Probabil că undeva, cineva ca tine le taie și pe ale tale, punându-te și pe tine într-o oală de fontă groasă de unde să nu audă că tu crezi în oameni pentru că, desigur, nimeni nu crede în nimeni.

Există totuși un singur adevăr, încercat, muncit și dovedit de mine cu mine și cu lumea ce mă înconjoară. Oamenii sunt introvertiți, temători, speriați, în defensivă. Sigur, ei reacționează în consecință cu aceste bariere și te cataloghează în funcție de ele. Poate să nu aibă legătură deloc cu ceea ce tu ești. De cele mai multe ori chiar nu are.

OK.

Ne-am alintat destul. Oamenii sunt, oamenii nu sunt, oamenii nu înțeleg, oamenii.

Dar tu ce faci? Dar eu ce am făcut?

După un episod milenar de a cataloga pe toata lumea într-un fel anume, din frică și o imaginație prea bogată – direcționată greșit, îmi beau cafeaua în tăcere. N-am avut dreptate. Un Sine al meu mai vechi ar fi dezamăgit să știe că am gândit si eu ca toată lumea, haotic și nedrept.

Nu cred că o să aducă nimic bun să nu cred în oameni, decât că o să atrag oameni care nu cred în mine. Și n-am venit pe lume niciunii dintre noi ca să trăim în teroarea asta. Toți ne dorim o șansă, o evaluare corectă, puțină bunătate, prin atâta agitație. Cred în final că lumea în care trăim nu e nebună și degradată, doar speriată și leneșă. E o lene acută care ne face să rămânem veșnic în același loc pentru că orice altceva e greu sau doare.

Îmi pare rău că au trecut 12 ore din viața mea în care nu am crezut în oameni. Mă gândesc oare ce cream în jurul meu ca energie dacă pur și simplu m-aș fi bucurat simplu și atât, așteptând curioasă ce urmează. Oamenii te pot surprinde. Și dacă le dai credit, chiar îți pot schimba viața.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *