Cea mai buna cafea? Cea care transforma totul din Vis in Realitate

cafea vintage

A fost odata ca niciodata ziua zero in care mi-am ales viciile. Interschimbabile, savuroase si deloc cuminti, toate aveau cate ceva piperat ce sa ma tina pe ace de fiecare data cand ma gandesc la ele. Una din ele e arta. Arta in fiecare secunda, in fiecare vorba, in fiecare mod de a trage aer in piept. Daca nu e cu arta, nu-mi trebuie. Un viciu zilnic si obligatoriu. Nu se poate sa mori de prea multa arta, dar te poti imbolnavi. Viciu cu risc inalt de dauna!

Apoi a fost dragostea. Pun iubire in tot ce fac si daca nu pot sa pun iubire, ma las. Nu mai fac deloc. Pun iubirea pentru oameni mai presus de orice idee, regulament, prejudecati si propozitii care incep cu „trebuie”. Suntem pe Pamant ca sa ne iubim intre noi, asa cum suntem. Atat. Te poti si imbolnavi si poti si muri de prea multa iubire. Viciu cu risc extrem de dauna!

In cele din urma, am ales cafeaua. Are tot ce-i trebuie ca sa devina „impaciuitorul” aromelor cand mergi sa testezi parfumuri. Ce fain sa fii tu mirosul care face toate mirosurile mai grozave si mai evidente. O onoare in adevaratul sens al cuvantului! Mirosul de cafea e si pe post de ceas desteptator – cum simt, cum ma ridic din caldura, gata sa inving orice aduce ziua peste mine. Am un sot bun. Mereu face el cafeaua dimineata si pentru ca lucram de acasa, tot prima cafea devine si cafeaua la birou. Apoi, dupamasa, cand merg in vizita la mama, are cele mai trasnite monodoze de cafea de la la diverse firme, cu toate aromele lumii. Nu pot sa o refuz si daca am baut deja de cateva ori din licoara magica. Soacra mea foloseste cafea boabe cand mergem la ea in vizita pe dealul Fanatelor, in Cluj. Imi iau cana cu mine in gradina si sorb din soare, ca sa tina mai mult cafeaua. Cat despre dauna, acest viciu are risc minim, mai ales ca are antioxidanti ce lupta impotriva radicalilor liberi.

Am inceput sa beau cafea in liceu, cand abia aparusera pliculetele de 3 in 1 si erau destul de la moda. Beam una pe zi, in pauzele mai stufoase, la un bar de langa scoala unde le faceau in pahare de plastic si niciodata nu le dizolvau pana la capat. Nu erau delicioase, dar era inceputul nostru de viciu aromat! Ne placea pentru ca era nou si pentru ca pentru multi nu era voie! Apoi nu m-am mai dezlipit. Am comandat mai tarziu pana si cafea din America, pentru ca un artist la care tineam teribil de mult a scos propria lui linie de cafea si a trebuit sa o gust! Cafeaua e un lux viu pe care mi-l permit fara discutii, dar nu am neaparat pretentii. Imi place si cafeaua proasta si plina de E-uri (fara cafea adevarata in ea) de la tonomate. Cand ma duc la cineva acasa, cer sa-mi faca dimineata cafeaua asa cum o bea gazda, numai ca sa ma surprind. Indiferent cum e, o iubesc. Asa iubesc si oamenii, indiferent cum sunt si ce forma iau de-a lungul timpului.

De aceea, imi place mereu sa descopar idei si arome noi de cafea. Si de oameni. Deunazi am aflat despre Kafune,  brandul propriu de cafea La Fantana creat de catre specialisti de traditie ca blend superior din sortimente de boabe. Kafune este o cafea cu gust deplin si prospetime, inspirata din ritmul vietii traite cu pofta in Brazilia. Ma gandesc deja la femei frumoase care danseaza, impodobite cu pene, cu margele, si cu tinute colorate. Un cumul de bucurii care sterg toata monotonia si…fac inima sa bata! Specific cafelei de buna calitate!

cafea

Daca ar fi sa ma gandesc la cea mai frumoasa amintire pe care o am legata de cafea… uau. Cred ca as desira mii de momente. Au fost cafele de iertare, cafele de celebrare si cafele de trezit din toate cele. Totusi, imi aduc aminte de o poza… o poza veche cu o cafea simpla, cu siguranta fara zahar si fara lapte, putin mai slaba, intr-o dimineata rece de toamna in Cluj. Cafeaua lui. A aceluia care ma iubea de departe, fara sa imi ceara nimic in schimb. Un barbat bun, plin de frumusete interioara, care voia sa ma invete sa iubesc neconditionat. Ne beam cafelele online, pentru ca eu eram in Suedia si el in Romania. Apoi a venit dupa mine, la 3000 km distanta, desi ne vazusem doar 3 zile inainte si ne cunosteam prea putin ca sa stim ce facem, iubindu-ne fara cuvine mai mult decat credea fiecare. Mi-am pus poza asta display pe telefon o vreme, ca sa imi aduc aminte ca in greutatea vietii in strainatate, poate exista si visul simplu de a ne bea cafeaua impreuna. Fata in fata. Ochi in ochi. Cana langa cana.

Am scris mai sus ca numai el face cafeaua dimineata. In fiecare zi ma opresc din tot sa fiu recunoscatoare pentru asta. Este dovada mea vie si aromata ca visele devin realitate. Fiecare cafea imi da darul acesta … de a crede in Imposibil. Pentru ca Imposibilul este doar la o cafea distanta…

N.B. Acest articol a fost scris pentru competitia Super Blog 2017

 

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *