… drumul.

Indiferent care îmi este destinația, sunt un Călător ce iubește să parcurgă Drumul. Fiecare călătorie a mea este o descoperire a Sinelui și o redescoperire a ceea ce îmi place, a ceea ce sunt astăzi față de ce am fost ieri. De foarte multe ori, am ales să fac o călătorie doar pentru că aveam nevoi să fac un drum, nu ca să ajung undeva anume. Aveam nevoie să văd cum imaginile se duc în spate și se spală în cadre ce devin trecut într-o clipită. Aveam nevoie să pot controla când mă opresc sau când continui, ca să am certitudinea că drumul meu este în mâinile mele. Un fel de confirmare a faptului că eu sunt singura care dețin puterea, în propria viață.

…o destinație care îl măgulește.

Uneori, nu te interesează drumul, ci capătul lui. Acel ceva la care te gândești de tare mult timp, ca să te rupi. De tine, de ceilalți, de obișnuit, de cotidian. Destinația care te măgulește este acea destinație care te citește fără să îi ceri nimic, care te readuce în tine fără să știi cum, fără să ai o soluție prestabilită. Pur și simplu ȘTIE să facă asta din tine și o face cu cea mai dedicată migală cu putință.

…măsura.

Mă declar excursionist și călător cu măsură. Nu pentru că n-aș vrea mai mult, ci pentru că îmi acord acest răsfăț foarte rar, în mod oficial așa cum o face toată lumea. Ultima oară când am văzut Dunărea mai mult decât pe podul de la Cernavodă a fost acum 12 ani. Ultima oară când am fost la o cabană a fost acum 5 ani. Dar țin minte fiecare escapadă de duminică în pădure între timp, fiecare copac îmbrățișat, fiecare picnic cu cireșe vara și cu cafea la termos în rest. Nu plec departe și nu plec să mă cazez de fiecare dată undeva. Uneori doar plec, cu un om lângă mine și o pătură în portbagaj, către un Nicăieri eliberator, care să mă inspire și să mă rupă și de drumuri…și de destinații.

Și totuși, mi-e dor de mare. Ultima oară am fost într-un sejur la mare în 2012 și țin minte exact cum mirosea aerul, dimineața. Țin minte că acolo m-am îndrăgostit prima oară de papanași, urmând să nu îi mai părăsesc niciodată după. De asemenea, acolo a fost prima dată când am băut vin rose pe plajă. Și era Vama Veche, nu Maldive.

În secret, mă uit la oferte de vacanță la mare din când în când, fără nici un gând aparte să iau acțiune. Parcă numai imaginile cu camere frumoase, piscine și plajă mă încarcă în mod fermecător, lăsând la Bookmarks cele mai îmbietoare oferte pentru când vine vremea cu adevărat să plecăm în vacanță – acum doi, iar de la vară trei. Am descoperit astfel, printre ultimele noutăți , faptul că o locație tare frumoasă și-a redeschis porțile – Hotel Miorița Neptun, după mulți ani în care și-a așteptat rândul în ceea ce privește modernizarea.

Ce mi-a plăcut tare mult la el este că e un hotel cu piscină, o piscină ascunsă șarmant printre copaci impunători și vegetație bogată. Lângă ea, mese primitoare promit un mic dejun gălăgios și cine romantice, luminate de starea de reverie specifică vacanțelor la mare. Îmi place tare mult să știu că un hotel are piscină și pentru că de multe ori marea este foarte agitată și nu poți să te apropii de valuri, mai ales dacă mergi cu copiii. În plus, piscina dă mereu un aer boem oricărei vacanțe, lăsându-te să te lăfăi după bunul plac la marginea ei, indiferent de oră sau de zi.

Presimt însă că vara aceasta va fi tot pas, la vacanțe.

Las deocamdată Miorița la Wishlist și mă întorc la lucruri bebelușești.

Nu de alta, dar nasc în iunie și totul va fi o vacanță curată! Sau cel puțin așa mă tachinează toată lumea…

Articol redactat pentru Competiția Spring Super Blog 2019

Share: