Duioșia s-a născut odată cu tine.

N-am știut că în brațele tale se poate plămădi eternitatea. Atunci când dormi, aștept să te trezești, pândindu-ți genele răsfirate molcom pe aripă de vis –  oare știi cât de multă iubire te înconjoară? Oare simți tornada lăuntrică ce ne-ai provocat-o, doar existând? Atunci când dormi, mă podidesc toate stările posibile, pentru că doar atunci n-am brațele pline de aripi dumnezeiești, de firimituri de cer pe care îl pot atinge, în formă de om.

Am un dor nesfârșit de tine atunci când dormi.

Nu va trebui să faci niciodată nimic în afară de să fii. Nu vom avea liste pe care tu să le bifezi, ca să te simți importantă sau ca să ne câștigi încrederea ori stima. Te vom prețui întotdeauna și îți vom acorda toată abundența pe care ne-o vor permite mâinile și inimile, indiferent ce vei face și indiferent cine vei crește să fii.

Am un dor nesfârșit de tine atunci când dormi.

Când mă privești în ochi, deși ai numai câteva zile pe Pământ, mi se umplu plămânii de aer – parcă altul, mai parfumat, mai liniștitor, mai eliberator. Când mă privești în ochi, se contopesc anotimpurile între ele, devenind unul singur – anotimpul binecuvântărilor. Când mă privești în ochi, devin nesfârșită.

Am un dor nesfârșit de tine atunci când dormi.

În străfundurile sufletelor părinților tăi, te-ai zămislit atunci când și-au atins pentru prima dată mâinile, cu respirație sacadată de uimire și foame lăuntrică pentru îngeri și infinitate. În prima lună cu tine, am trecut amândoi prin mii de stări în care trecutul s-a contopit cu viitorul, în căușul palmei unui prezent necunoscut și plăpând. Tot ce știam vreodată a intrat sub aripa unei lumi noi, în care suntem trei inimi ce bat în ritmuri concentrice. În prima lună cu tine, am pus punct și virgulă și ne-ai dat prima ta lecție – reinventarea de sine nu are nevoie de veșnicii, se poate face într-o singură clipă, dacă ai avântul potrivit. În prima lună cu tine, ne-ai arătat că abundența este infinită și că o fărâmă de Dumnezeu venită de nicăieri poate metamorfoza karma unei familii pentru totdeauna – pentru că odată inundați de iubirea ta moale, singura ta rațiune de a trăi, ne-am plecat capetele cu smerenie în fața vieții și am devenit mai umili.

Am un dor nesfârșit de tine atunci când dormi. Pentru că atunci când dormi, ești încă în lumea îngerilor din care ai venit și tare mult aș vrea să fim și noi acolo, cu tine, ca să îți înțelegem încă de pe acum perfecțiunea sălbatică și să te păstrăm așa pentru totdeauna, nefrângând nici o clipă corola ta de minuni cu care ai venit pe lume, ca să ne aduci aminte de a noastră, iar și iar.

 

 

Share: