Atelier

Lupta mea are o frumusete inexplicabila de cand nu mai are tunete.

Au ramas doar fulgerele, care desi ard tot ce ating, fac lumina acolo unde e doar pamant.

Sugrumatoare, alambicata si de neinteles, lupta nu e libera sa zboare.

Luptele fara aripi nu au cum sa ajunga nicaieri.

Stau pe loc si se cutremura, devastand totul in jur….

Aripile noastre sunt create in ateliere mici si intunecate,

Unde lumina este doar un vis si fulgerul e doar o inchipuire,

O idee pentru care un sculptor isi inchina viata.

Iar apoi, pasind pe pragul atelierului innecacios,

Aripile se privesc in oglinda: oare cine ne-ar putea iubi atat de mult

Incat sa ne invete sa zburam?

Si daca li se intampla sa gaseasca gingasia pe care o cauta,

Reusesc sa se inalte, oricat de mult se impiedica.

Lupta mea are o frumusete inexplicabila de cand nu mai are tunete,

Pentru ca a invatat ca are aripi facute din dezmierdari,

Din incredere si vata de zahar.

Candva, nu mai avea nici fulgere,

Pentru ca va intelege ca lumina

E doar in sufletul sculptorului

Care nu-si opreste mainile sau zilele

In micul sau atelier intunecat.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *