Sursă foto – Wallpaper Up

Cred că spun replica asta de cel puțin câteva ori pe săptămână. Și nu e pentru că iubesc atât de mult muntele, încât să vreau să mă mut în inima lui, deși îl iubesc. M-aș muta și numai de drag. Dar…

…este pentru că simt că omenirea se duce, încet-încet pe pantă abruptă descendentă. Că ne murdărim mâinile cu sângele oricui pentru iluzia unei evoluții pe scara socială. Să fim un pic mai cu moț decât alții, călcând pe cadavre. De obicei, a nevinovaților naivi care încă mai au încredere în lumea din jurul lor – că e bună, sau că are potențial de a fi. Trebuie să îmi reamintesc zi de zi că dacă cineva are un potențial nobil, faptul că nu îl alege în fiecare zi îl transformă într-un tiran – al lui însuși, dar și al celor din jur.

… este pentru că simt că nu mai fac față agitației din jurul meu, toată lumea e mereu pe fugă, mereu alergândă, mereu nervoasă. În trafic mă simt întotdeauna în pericol, parcă ar fi străzi și deasupra capului meu și toți ar vrea să se urce acolo. Mi-aș pune vreo 3 centuri de siguranță sau aș conduce suspendată. Unoeri mă gândesc să mă fac șofer de TIR.

… este pentru că mereu trebuie să mă demonstrez în fața tuturor, ca să fiu validată. Întreaga viață parcă a ajuns un interviu pentru job, fiecare lucru ce îl scrii devine CV și ești în văzul tuturor. Tehnologia avansată a făcut asta – și deși o iubesc și mi se pare absolut grozavă (îmi câștig pâinea din tot ceea ce este online și high-tech), parcă mergem pe un drum al pierzaniei de sine. Fascinați de a ne arăta calitățile și aptitudinile pe social media sub toate formele posibile, fie ele cu scop de business sau personal, ne îndepărtăm de anumite profunzimi care se fac doar în tăcere, în intimitate. A căzut Facebook-ul săptămâna asta într-una din zile și oamenii glumeau, spunând că au început să vorbească între ei, că au petrecut puțin timp cu membrii familiei, care par să fie chiar de treabă. Desigur, era pentru amuzament, însă mi-am amintit o vorbă – Râzi tu, râzi, Harap Alb, dar nu-i râsul tău.

…este pentru că în timp ce omenirea se duce pe pantă descendentă cu mâinile murdare, într-o agitație atotcuprinzătoare, din dorința de a-și demonstra supremația în fața tuturor, toate lucrurile pe care eu le iubesc nu mai au loc – Arta, Muzica, Vulnerabilitatea, Credința, Intuiția, Subtilitățile Spiritului…

Sursă foto – The IT Office

Dar pentru că chiar și atunci când blamăm ceva, ne este foarte greu să ne desprindem de el, zilele trecute am găsit câteva fotografii din China ce înfățișau niște case în munți. Și nu mă refer la case la munte, cum avem noi românii în Maramureș, în Bran sau Sinaia. Casele sunt efectiv ÎN munte, un munte singuratic, înalt, uneori teribil de înalt unde nu știu exact cum urci sau dacă mai cobori. După pâine sigur nu.

Numai văzând fotografiile, m-am simțit cumplit de inspirată. Muta-m-aș acolo! mi-am zis în gând, numai așa, ca să scap de toată mocirla asta. Apoi am râs – tot în gând. Știți cum se amuză lumea când vorbești despre iluminați, shamani, yogini… că se refugiază în munți, normal că ei sunt zen. Că stau departe de mâncătorie, de taxe și impozite, de facturi cu dată scadentă, de trafic, de creșterea prețului la benzină, de lumea modernă. Normal că sunt plini de lumină! Se trezesc să bea apă din fruntea muntelui și se hrănesc cu ceea ce ei înșiși cresc acolo. Sunt puțini, au o mentalitate asemănătoare și s-au înhămat la asta cu bună știință. Stau acolo și meditează, după care scriu cărți sau țin discursuri motivaționale în resorturi ce costă milioane de euro! Ce viață bună, nu?

Nu-i chiar așa. Iluminarea nu se face așa, iar mutarea în munți ca să fugi de lume nu e o iluminare. Însă ceva din tot scenariul ăsta îmi pare extrem de fezabil și m-am pus pe căutat în ce fel ar putea fi un astfel de proiect…o realitate. Fără să mă fac shaman.

Dacă ar fi să fac un proiect de casă, mi-aș închipui-o mai degrabă mică și pe mai multe nivele, decât o casă întinsă pe un nivel, cum le place nordicilor. Îmi plac podurile și mansardele, îmi plac locurile unde poți să te cuibărești. Îmi plac șemineele și grădinile sau livezile mici de unde culegi tu cu mâna ta și pui direct în ceaun. Îmi place liniștea pe care o aduce traiul în ritmul naturii – trezit odată cu soarele și odihnă odată cu apunerea lui. Pe de altă parte, îmi place și tehnologia, să mă simt conectată cu tot ceea ce se întâmplă îmi dă un oarecare sens de control (și mulți se bazează pe asta în timp ce noi de fapt pierdem tot controlul…), dar și de nemărginire – o senzație că pot face orice, pentru că am acces la totul. Pentru unii e un miraj, dar dacă știi să îl canalizezi corespunzător, poate deveni motivație, motor. Așadar mi-ar plăcea să stau în munți, dar cu acces la curent, internet și sursă de căldură. În vârful muntelui, e o așteptare mai greu de îndeplinit. Decât dacă… aș apela la conceptul de casă activă. N-ați mai auzit? Nici eu, până azi. Este vorba despre o casă care îți oferă cel mai ridicat grad de confort pe care il poți avea, cu un impact minim asupra mediului și oferind un consum scăzut de energie. Adică și eco, și în trend! Casa activă si casa eficientă energetic au o amprentă de carbon minimă. Nu este vorba numai despre eoliene și panouri solare (deși aș integra și asta în casa mea din munte), ci și despre a economisi resurse și a reduce la minim consumul de energie neregenerabilă încă din procesul de proiectare al casei.

Cu alte cuvinte, încă de când te apuci de construit începi să folosești inteligent resursele, ca să ai un impact mimim asupra mediului, iar toate procedurile nu ar duce deloc la emisii în aer, sol sau apă. Și ca să nu ziceți că vorbesc bazaconii, trebuie să destăinui că toate acestea sunt posibile chiar azi și chiar în România – asta în cazul în care totuși vă face cu ochiul muntele românesc și nu vreți musai să vă mutați tocmai în China. AIA Proiect se ocupă cu acest concept inedit, așadar… se poate și la noi. Pentru că printre nebunia fiecărei zile, trebuie să fie și oameni care să răzbească și să ducă patria-mamă pe culmi, fie ele și ne-muntoase.

Dar oare cum s-ar schimba stilul de viață în familie într-o asemenea casă a viitorului?

  • faci un bine planetei, omului de lângă tine, mediului înconjurător
  • trăiești mai mult și mai bine, pentru că nu te intoxici toată ziua cu propriile emisii de gaze
  • celebrezi ceea ce ne-a dat deja natura – soarele, vântul, ploaia – și le folosești la capacitate maximă
  • te simți mai aproape de Dumnezeu și de Sursa de Bine, de Abundență, de Totul este posibil
  • copiii ar crește mai responsabili și mai recunoscători
  • ești mai zen, fără să fii shaman – doar pentru că această comuniune cu natura te face să te simți parte dintr-un plan mai mare și mai nobil
  • te bucuri de energie neprelucrată, direct din aer, lumină, pământ – ceea ce duce în timp la o sănătate mai bună

Trăgând linie, e o combinație foarte fericită între eficacitate eco, spiritualitate și sănătate pământească, palpabilă. Mi-ar plăcea o astfel de casă. Ar merge și să nu fie în munți – poate chiar la Dunăre, pe un braț al fluviului mai ferit, unde mi-am trăit cele mai frumoase vacanțe în adolescență. Poate chiar la ocean, undeva pe o stâncă, să fiu mereu fericită când răsare și apune soarele în casa mea.

…poate abia acum realizez că dorința din spatele tuturor acestor dorințe este să fiu în ritmul natural al vieții, un ritm care nu se interpune între om și univers, care nu ne sabotează și nu ne mutilează, un ritm viu care este mereu același, indiferent de cât de mult vrem noi să îl transformăm, care ne crește și ne metamorfozează iar și iar, în mod necondiționat: Ritmul Creației – de Sine și de Tot.

 

Acest articol a fost redactat pentru Competiția Spring Super Blog 2019

 

Share: