A face sau a nu face bani din arta, aceasta este intrebarea

De la fotografia de sus, s-a pornit o discutie aprinsa pe Facebook despre artisti si despre faptul ca ei trebuie sa nu trebuie sa faca bani din arta. O parte din cei prinsi in conversatie spuneau ca un artist ar trebui sa fie indeajuns de recunoscator ca face oamenii fericiti si ca schimbarea din ei, la sfarsitul trairii si vederii unui act artistic este singura si cea mai de pret multumire. Aplauzele fac cat orice suma de bani. Cealalta parte din ei spuneau ca un artist ar trebui sa poata sa faca arta ca si meserie, si nu doar ca pe ceva transcedental si total de amorul artei. Cat despre mine, ma gasesc intrebandu-ma, printr-un tumult de pareri, oare eu ce simt ca artist? Dar sa le luam pe rand.

Cum au trait artistii in secolele trecute?

Van Gogh a vandut un singur tablou in toata viata sa (scurta, de 37 de ani). Mihai Eminescu a trait din cheta si cu mult ajutor din partea surorii lui, Harieta Eminovici. Stefan Luchian vindea deseori un singur tablou la expozitiile sale, si din cauza slerozei multiple, la sfarsitul vietii a pictat cu pensula legata de incheietura mainii.

Pe de alta parte, aflam despre Judy Garland ca a avut o viata plina de excentricitati si a murit din cauza unei supradoze, dupa multe tentative de suicid, din cauza despresiei, lasand mostenitorilor sai datorii serioase fata de statul american. Sammy Davies Junior, cantaret, actor, dansator legendar, membru al trupei de Rat Pack alaturi de Frank Sinatra, a avut datorii de milioane de dolari,dupa o viata extravaganta, dupa cum ne spune Historia.ro

Cum traiesc artistii azi?

Pai drept sa va spun impresia mea este ca sunt mai multe categorii demne de luat in considerare, si totusi simt ca nu stiu tot adevarul-adevarat, n-am mancat destula cariera incat sa cunosc toate ascunzisurile dar unele sunt evidente inca de cand intri in industrie pe nisa limitata. Asadar…

  1. Artistii care fac compromisuri (de principiu, de stil, de imagine, de vindere de sine) traiesc prin definitie foarte bine. Pe acestia ii vedem la televizor si fac prima pagina a ziarelor. Dupa parerea mea insa, acestia nu se pot numi artisti, pentru simplul fapt ca exista un gol mare intre sufletul lor si ceea ce aleg sa faca.
  2. Artistii care muncesc cu adevarat si cunosc cateva persoane din industrie care sa ii ajute sa fie omul potrivit la locul potrivit, traiesc bine. Nu se imbogatesc din muncit in arta si cultura, dar pot trai din asta decent.
  3. Artistii harnici care fac parcursul firesc al institutiilor de stat si private din stilul abordat, incearca ceva cu resurse limitate (ca salariile romanilor in general) si nu cunosc pe nimeni, au mereu blocaje in cariera si nu se pot intretine din arta. Totusi, pot avea cateva cantari pentru sufletul lor, din cand in cand.
  4. Artistii din cateogoria 4 inca nu i-am cunoscut, desi sunt convinsa ca ei exista.

Ce isi doreste un artist in secolul XXI?

Categoric ne dorim sa putem trai din arta noastra. Sa ne vindem picturile; sa facem lansari interesante de carti unde oameni pasionati de citit sa ne dea pareri, sa ne faca recenzii si sa ne recomande mai departe; sa avem concerte unde putem cere mai mult de 10 lei bilet la intrare sau nici un bilet, doar consumatie obligatorie din local si noi primim 100-200lei/seara. Da, poate nu stiati. Un artist no-name din ziua de azi, in functie de stilul muzical abordat, castiga cam 100-200lei/cantare. Nu implic aici nuntile, unde e vorba de cu totul altceva. Eu personal nu ma vad cantand la nunti pentru ca:

  1. nu m-as pricepe sa abordez atatea stiluri din muzica usoara sau populara
  2. nu cred ca as rezista sa cant ore si ore intregi piese pe fundal, iar lumea sa nu fie atenta la mine

Mi se pare ca cine canta la nunti e foarte curajos si duce mult. Eu n-as putea, n-as reusi, mi-ar fi greu. Totusi, cu parere de rau si iertare, mi se pare ca aproape toata esenta artistica se risipeste atunci cand trebuie sa canti cu orele pentru entertainment, indiferent cat isi doreste respectivul artist sa pastreze frumusetea si trairea la cote maxime. Revenind la bani, in mare parte daca esti no-name si nu canti la nunti, nu o sa faci bani din muzica, asta e o regula nescrisa deja.

Este in final o alegere a fiecaruia ce isi doreste sa faca. Ce stil abordeaza si ce evenimente, pentru ce rezultat vrea sa aiba. Eu personal fac parte din categoria care face „fix ce adora”, indiferent daca vin bani sau nu. Stiu sigur ca lumina in jurul meu am facut mereu, intr-un fel sau altul. Stiu sigur ca lumea reactioneaza in sufletul lor. Si mai stiu ca intr-o lume civilizata, acest fel de traire este firesc sa fie si remunerat. Finetea, sensiblitatea, sau dimpotriva, forta si cutremurul pe care il trezesti in cineva, facandu-l sa ingenunchieze, sa se ravaseasca, sa rada, sa planga, sa fie melancolic si plin de speranta in acelasi timp sau pe rand…sunt lucruri dificile si e nevoie de ani si ani de munca pentru a le putea face vii pentru spectatori. A juca roluri, a deveni, a te metamorfoza, este de asemenea ceva deosebit si are nevoie de o disciplina extraordinara, si de finete in atitudine si gandire, brici. Despre tehnica vocala nici nu mai vorbesc. Multi cred (si ii lasam sa creada, ca sa nu stricam magia) ca pentru noi e usor, pentru ca ne place. Desigur, nu e genul acela de „Greu” care se intampla cand faci ceva ce nu iti e pe suflet. E un altfel de Greu. E un Greu de performanta, de evolutie continua, de munca cu sinele, de miez de suflet, aratat pe tava in vazul lumii. Nu-i usor, si ne place ca nu e! E nasol ca imi doresc sa fiu si platita pentru munca asta titanica ce tine de 12 ani deja? Sau care la altii tine de mai mult de doua, trei decenii? Sorry, not sorry!

E firesc sa nu fim platiti pentru vulnerabilitate si suflet, in 2017.

Dar decat sa fac prestari servicii muzicale si atat, cum se scrie pe factura fiscala, as prefera sa nu mai ies pe scena vreodata.

 

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *